O persoană a fost evacuată pe geam, după ce zidul unei clădiri vechi din Brașov s-a prăbușit

O persoană a fost evacuată pe geam, după ce zidul unei clădiri vechi din Brașov s-a prăbușit
Publicat: 25/06/2015, 15:37

Clădirea al cărei zid s-a prăbușit se află în Piața Sfatului, din centrul municipiului Brașov, iar în imobilul construit în secolul XVI-lea sunt apartamente de locuit, precum și un sediu de bancă și urma să fie amenajată și o ceainărie, fiind executate lucrări în acest sens, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lângă clădirea respectivă se află Catedrala Ortodoxă din oraș.

În urma prăbușirii zidului, o conductă de gaze s-a rupt, iar o scară aflată în exteriorul clădirii a fost afectată.

Incidentul a fost anunțat la 112, iar la fața locului s-au deplasat pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, un echipaj SMURD și reprezentanți ai Distrigaz, care au oprit alimentarea cu gaz.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, căpitan Ciprian Sfreja, nu s-au înregistrat persoane rănite, însă un bărbat care lucra la amenajarea ceainăriei a fost evacuat pe fereastră de către pompieri.

Clădirea din Piața Sfatului, cunoscută sub numele de Casa „Kammer” datează din secolul al XVI-lea și este înregistrată pe lista monumentelor istorice, având mai mulți proprietari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...